COVID-19

Ce decizii e bine sa iei în perioada de
criză pentru sănătatea ta financiară

Înscrie-te gratuit în programul online și beneficiază de consiliere financiară și cursuri video, pentru o viață financiară sănătoasă.

Finanțe în vreme de COVID-19

Pandemia de COVID-19 ne-a trimis în izolare, punând pauză la viețile noastre obișnuite. Ne spălăm mereu pe mâini, evităm contactul cu alți oameni, purtăm măști, ne uităm cu neîncredere la o persoană care tușește.

Ca să-ți protejezi sănătatea fizică, este esențial să ai informații clare și sigure, din surse oficiale, despre COVID-19. Aceste informații se pot găsi aici:
www.cetrebuiesafac.ro

Noi, cei din echipa Banometru, considerăm că la fel de important este să știi ce poți face și pentru sănătatea ta financiară în această perioadă presărată cu provocări medicale, dar și emoționale.

Mulți dintre noi nu mai putem merge la job și am fost nevoiți să ne mutăm birourile acasă. Alții și-au pierdut locul de muncă sau sunt în șomaj tehnic și nu știu cum își vor plăti facturile și ratele la bancă. Unora li s-au diminuat veniturile, iar economiile par să devină o resursă tot mai prețioasă. Dacă le ai.

Pandemia de COVID-19 ne-a transformat și va continua să ne transforme viețile, fiind deopotrivă o criză și o oportunitate.

Depinde de noi cum o vedem. Putem să rămânem blocați în frică și panică sau putem privi cu atenție în jur, în căutare de soluții. Putem învăța, putem crește personal și profesional. Criza poate fi impulsul de care aveam nevoie pentru a deveni mai echilibrați și mai sănătoși financiar.

Pe această platformă îți oferim informații concrete și pe înțelesul tău ca să-ți gestionezi mai bine banii în contextul crizei COVID-19.

Vei afla răspunsuri la întrebări actuale: cum să-ți reduci cheltuielile, ce se întâmplă cu ratele la bănci, cum să-ți suplimentezi veniturile și unde poți găsi ajutor financiar.

DIAGNOSTICARE - Unde sunt acum?

Cum știu dacă sunt sănătos din punct de vedere financiar la acest moment?

Ca și sănătatea fizică, diagnosticul de "sănătos financiar" reiese în urma unei analize. Mai exact, analiza bugetului – cunoașterea veniturilor și cheltuielilor proprii.

Simptome ale unei sănătăți financiare precare

  • Rămâi fără bani până la sfârșitul lunii, înainte să-ți primești salariul.
  • Faci cheltuieli compulsive. Banii ți se scurg printre degete, dar nu știi unde se duc.
  • Te confrunți cu o îndatorare excesivă. Ai multe datorii și/ sau credite. Niciodată nu-ți ajung banii, indiferent cât ți-a crescut salariul.
  • Vânezi metode de a face bani peste noapte, dar eșuezi de fiecare dată.
  • Ai venituri insuficiente și cauți tot timpul afacerea perfectă care se dovedește a fi neprofitabilă.
  • Ești "studentul veșnic", bazându-te pe banii de la părinți sau rude.
  • Ai stimă de sine redusă și nu crezi că poți să câștigi bani suficienți sau cât ți-ai dori.
Dacă nu sunt sănătos din punct de vedere financiar, ce ar trebui să fac?

Asumarea responsabilității pentru propria situație este pasul esențial spre sănătatea financiară. Conștientizează că de tine depinde să-ți redobândești controlul asupra banilor și să-i folosești mai bine ca instrumente pentru o viață prosperă.

Pentru a ieși din impasul financiar trebuie să știi exact unde te afli, ca să poți identifica apoi cele mai bune soluții. În acest scop, fă-ți un buget:

  • 1. Vezi ce venituri ai și care este probabilitatea ca ele să mai existe: câți bani ai în buzunar și în conturi în momentul acesta, câți ar trebui să intre și câți ai de dat. Ia în calcul toate formele de venit, nu doar salariul (chirii, dividende etc.). Vezi cum poți să le crești, indiferent dacă au fost afectate sau nu de criză.
  • 2. Analizează cheltuielile și verifică necesitatea lor. “Chiar îmi trebuie sau pot fără?” Fă diferența între nevoi și dorințe. Elimină cheltuielile lunare pe care le ignori de obicei (abonamente la servicii pe care nu le folosești sau nu sunt esențiale). S-ar putea să descoperi unele cheltuieli foarte mici, dar constante, care în 6 sau 12 luni se traduc în sume importante din venituri.
  • 3. Ia în calcul activele, adică acele lucruri pe care le ai și pot fi transformate în bani: care sunt, unde sunt, cui îi sunt încredințate, ce venit aduc, dacă acest venit este influențat de criză sau nu. Aici intră certificatele de depozit, bonurile de trezorerie, proprietățile imobiliare, alte bunuri etc.
  • 4. Ține cont de datorii. Cui ai să-i dai bani, câți, când, cu ce dobânzi, la ce intervale de timp.

Educă-te financiar. Informează-te în permanență despre cele mai bune metode de economisire și investiții, află care sunt drepturile tale în relația cu instituțiile de credit și cum îți poți plăti datoriile cât mai repede.

Tot ce trebuie să ştii

Materialele de pe acest site au scop informativ şi nu reprezintă recomandări de investiţii sau de a cumpăra un produs sau un serviciu anume.
Vă încurajăm să vă documentaţi cu atenţie înainte de a lua decizii financiare.

Finante in vreme de COVID-19